Spre deosebire de bănci, Vitas caută în primul rând să construiască o relație cu clienții săi. De la om la om. Numai aşa, cunoscând în amănunt provocările şi nevoile oamenilor, le putem oferi soluţii optime de finanţare.

Clienţii noştri sunt localizați în judeţele din vestul, centrul şi sud-vestul României. Indiferent că sunt PFA, întreprinderi familiale, producători agricoli, liber profesioniști, am dezvoltat cu fiecare o relaţie bazată pe încredere şi sprijin.

Acest parteneriat nu a schimbat doar viața antreprenorilor, ci și a comunităților în care ei trăiesc și muncesc. După cum puteți vedea din aceste exemple, câteva din miile de povești de succes s-au dezvoltat cu ajutorul Vitas.

Povești Magice, cu Adina Moldovan

“Când îi atacă un animal, aricii își ridică țepii astfel ca nimeni să nu se apropie de ei. Seamănă cu momentul când se supără copiii.” Adina a început să citească Povestea Magică de azi la grădinița ‘Pygmalion’. Cei opt copii care o ascultă își relaxează ‘țepii’ în preajma ei.

Noile descoperiri în neurologie arată că creierul uman e construit pentru a răspunde la povești. Poveștile s-au dovedit cruciale în evoluția noastră. Ne-au permis să ne imaginăm ce se poate întâmpla în viitor și astfel să fim pregătiți. Poveștile sunt un mod de a transmite informații prețioase despre viață, din generație în generație. Până la urmă, poveștile ne fac oameni.

În urmă cu câțiva ani, Adina a observat că poveștile au un efect binefăcător și asupra micilor oameni. Când a văzut cât de mult schimbă un copil și cât îl ajută, și-a dat seama că nu se mai poate lăsa de ele. A dezvoltat astfel un program terapeutic pentru copii, desfășurat în mai multe grădinițe din Timișoara. Așa au apărut Poveștile Magice.

Adina Moldovan (27 de ani) este psiholog pentru copii, cu o experiență de peste 7 ani de zile. A lucrat cu copii cu dezvoltare normală, dar și cu copii afectați de autism, depresie, ticuri sau alte probleme. La Spitalul de copii ‘Louis Țurcanu’ făcea aproape zilnic intervenții în sprijinul copiilor bolnavi de cancer. Obiectivul principal era de a-i ajuta să se adapteze la mediul spitalicesc și la tratament.

Dar psihologul acționează pentru o perioadă de timp limitată. Îl ajută pe copil să depășească un moment dificil. Scopul asumat de Adina este ca părinții să devină terapeuții propriilor copii. Să continue Poveștile Magice și acasă.

“A fost o perioadă în care am învățat să văd lucrurile diferit. Am învățat foarte mult de la copii despre curaj, încredere și despre speranță. O experiență care m-a crescut mai întâi ca om și apoi ca profesionist.”

“Povestea e o modalitate prin care părinții învață să lucreze cu copiii lor. Învață să le exploreze lumea interioară, emoțiile și gîndurile. Să îi cunoască. Pentru că e tot mai greu, în aceste timpuri, când avem un ritm al vieții foarte agitat și aglomerat cu tot felul de activități.”

Adina își cunoaște foarte bine menirea: “Iubesc foarte mult copiii și îmi doresc să-i ajut să se simtă mai bine. Să se descopere pe ei înșiși, pentru a nu ajunge ulterior în impasuri mai greu de gestionat. Prin serviciile pe care le ofer, îmi doresc să dezvolt calitatea vieții lor. Crescând calitatea vieții lor, cresc și calitatea vieții familiei.”

În 2015, Adina oferea consiliere psihologică pentru patruzeci de familii, însă își dorea să ajute mai mulți copii și părinți. “Lucrând doar într-o grădiniță, cercul meu era destul de restrâns. Mi-am dat seama că sunt mică, dar că pot să fac mult mai multe.” Așa s-a născut dorința de a deveni independentă și de a avea propriul cabinet.

În acest moment al poveștii sale, Adina a aflat de ‘Declarația de Independență’, chiar de la doi părinți cu care lucra de mai mulți ani și care, deasemenea, sunt managerii grădiniței ‘Pygmalion’. Așa a ajuns să scrie proiectul și să primească o finanțare de 12.000 de lei, în septembrie 2015. Poveștile Magice și-au arătat din nou puterea magică:

“ Declarația de Independență a fost un ajutor extraordinar. În primul rând, e foarte greu să pornești singur. Să ai susținere financiară. Pentru mine a fost ca o propulsare. M-a ajutat în misiunea mea și în scopul de a ajunge la cât mai multe familii.”

Declarația de Independență e un concurs inițiat de Vitas România în 2015 pentru a sprijini micii întreprinzători aflați la început de drum. Cu sprijinul de la Vitas, Adina Moldovan a demarat un plan amplu de promovare pentru a crește vizibilitatea cabinetului său, recent deschis în Timișoara. Acum, sute de familii vor beneficia de serviciile sale: evaluări psihologice, consiliere pentru copii și părinți sau ateliere de parenting.

În calitate de câștigătoare a primei ediții a concursului, Adina se ferește să dea sfaturi. Are însă o recomandare pentru cei care vor să devină și ei independenți: “Să nu renunțe și să persevereze în ceea ce fac, pentru că șansele vin. Dacă iubești ceea ce faci și crezi în șansa ta, se găsesc oameni care să te sprijine.”

Povestea Adinei Moldovan sugerează că, indiferent de domeniu, cheia succesului în antreprenoriat este dragostea pentru ceea ce faci:

“Indiferent de tehnica pe care o folosești ca și psiholog, ceea ce contează cel mai mult este angajamentul real și dragostea pe care o ai pentru copil. În momentul în care copilul simte asta, toate celelalte metode devin magice. Devin magice tocmai prin perspectiva dragostei. Până la urmă, e calea cea mai importantă de urmat în orice serviciu pe care îl facem celorlalți”.

Aceasta a fost Povestea Magică de azi.

În ianuarie 2018, Vitas România a lansat a patra ediție a concursului Declarația de Independență, prin care finanțează cea mai originală idee de start-up. Cei interesați pot să-și depună planurile de afaceri pe www.vitasromania.ro/declaratia-de-independenta/. Este misiunea noastră de a încuraja spiritul antreprenorial în comunitățile unde suntem prezenți. Vitas IFN dă credit ușor micilor întreprinzători din 1996.

Cum să-ți croiești propria afacere - Bogdan Moga

“Nu doream ca ziua de 15 a lunii să însemne pentru mine ziua de salariu”. Încă din copilărie, Bogdan Moga din Alba Iulia visa să devină propriul său șef. Acum are 27 de ani. Exact anii care au trecut de la Revoluția din 1989. Bogdan aparține unei generații de tineri obișnuiți să o ia de la zero, să clădească totul din nimic. Tineri care prin ‘libertate’ înțeleg și ‘independență’. “Modul de a lucra atunci când devii independent, de a-ți crea propriul program și de a deveni independent financiar e unul prin care realizezi mult mai mult decât în alte cicluri din mediul privat”. Povestea lui Bogdan arată că diferența dintre un antreprenor și un om care doar visează să fie antreprenor este că primul își transformă visele în fapte.

Timp de 7 ani, Bogdan a coordonat vânzările pentru alte companii din Alba Iulia. La finele anului 2014 și-a luat inima în dinți, economiile strânse și a deschis o mică afacere de familie. Un atelier de croitorie numit Bora Business. Familia a contribuit cu cei 27 de ani de experiență în croitorie ai mamei lui Bogdan. În rest, tânărul s-a bazat doar pe experiența și intuiția sa în afaceri. A ales o nișă în care a văzut oportunitate pe piață: echipamente de protecție.

Dar, pentru a fi cu adevărat competitiv, era nevoit să producă mai mult și mai repede. Ca majoritatea antreprenorilor la început de drum, Bogdan trebuia să facă investiții pe care nu și le permitea în acel moment. Motiv pentru care a și aplicat la Declarația de Independență, concursul dedicat start-up-urilor de către Vitas România. Inițial, regulamentul concursului prevedea un singur câștigător. Dar juriul de experți a fost impresionat de două planuri de afaceri și a suplimentat fondul de premiere. Astfel, în septembrie 2015, Bogdan Moga își ridica cecul deodată cu Adina Moldovan. Patru luni mai târziu, Bogdan declara:

Cu ajutorul Vitas am reușit să ne dezvoltăm foarte bine. Cu doar 4 angajați permanenți realizăm ceea ce un atelier normal poate crea cu probabil 10 persoane”.

Prin finanțarea de 10.000 de lei de la Vitas, a achiziționat trei mașini care au dublat productivitatea atelierului. O mașină de cusut care și taie materialul, o stație de călcat profesională și o mașină performantă de cusut care înlocuiește munca a 4-5 persoane. Bora Business are acum 10 clienti permanenti pentru care crează echipamente necesare în câmpul muncii și de uz casnic. În 2016, Bogdan își propune să dubleze numărul clienților și să crească cifra de afaceri de la 130.000 de lei (în 2015) la 200.000 lei. Alte planuri de viitor: noi investiții în echipament,  angajarea unei alte persone și dezvoltarea afacerii pe alte segmente de piață.

“Concursul Declarația de Independență mi-a dat, înainte de toate, susținere. M-a ajutat să încep orice nouă zi de lucru cu foarte multă încredere”. Bogdan Moga e înzestrat cu calitățile esențiale ale unui antreprenor: e pasionat, e  hotărât, știe ce vrea și muncește pentru asta. Și mai are ceva: îi strălucesc ochii când vorbește de afacerea lui. E timpul ca antreprenorii, indiferent de generația din care fac parte, să știe că nu mai sunt singuri la început. Acum au sprijin când vor să-și croiască propriul drum. Și să hotărască ei când e ziua de salariu.