Bine aţi venit pe site-ul Vitas

Vitas România este o instituţie de microcreditare care şi-a început activitatea din 1996 ca şi CHF România cu suport din partea Agenţiei de Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite (USAID) prin derularea unui program de împrumuturi către intreprinderile mici şi mijlocii, fiind unul dintre pionierii facilitării accesului micilor companii la finanţare, bazate pe analiza capacităţii şi potenţialului şi nu a posibilităţii de acoperire cu garanţii reale imobiliare.

În decursul celor peste 15 ani de funcţionare, Vitas România a derulat diverse proiecte finanţate de către Guvernul României şi Banca Mondială (programul de microfinaţare în zonele miniere şi zona rurală) şi are ca parteneri finaţatori instituţii cum ar fi: Banca Europeană pentru Dezvoltare, Comisia Europeană şi European Investment Fund – Jasmine, Overseas Private Initiative Corporation, BlueOrchard, International Finance Corporation, Oiko Credit, CoopEst, etc.

Vitas România este membru şi reprezentant în Consiliul Director al MicroFinance Centre (MFC) cu sediul în Varşovia, o asociaţie de instituţii de microcreditare cu reprezentare în EuroAsia cu peste 100 de membrii. Deasemenea Vitas România este un membru activ în iniţiativa Comisiei Europene de implementare a unui Cod de Conduită a instituţiilor de microfinaţare din Uninunea Europeană.